Foto: bcjobs.ca
Întoarcerea din antreprenoriat în câmpul muncii, ca nagajat, e nasoală. Nu cred că e un secret pentru cei care au avut nefericirea să se găsească în situația asta. Revenirea la niște rigori impuse de alții (care, între noi fie vorba, niciodată nu ți se par pe deplin justificate) se face cu un adaos serios de frustrări și nemulțumiri. Pentru un timp, încerci să te amăgești că ai nevoie de disciplina pe care (poate) nu ai reușit să ți-o impui în perioada de patron/freelancer, de mecanisme de lucru clare aferente unui business consolidat și cu vechime. Te străduiești să te convingi pe tine și pe ceilalți că noul job îți place la nebunie, că ai acum șansa să faci ceea ce nu ai fi reușit pe cont propriu, să lucrezi la proiecte de anvergură, la care nu ai fi avut altfel acces, că te-ai întors (sau ai găsit) o rigoare organizațională de care avea atâta nevoie ș.a.m.d. Doar că, după un timp mai lung sau mai scurt, realizezi că lucrurile nu-s așa roze „la patron”. Încep să apară micile nemulțumiri, ți se dau sarcini neconforme cu așteptările sau calificările tale, se văd, din ce în ce mai clare, semnale ale sclavagismului și ajungi curând să-ți dai palme pentru alegerea pe care ai făcut-o. Evident, există și cazul (meu) fericit, în care te simți bine în noua poziție. Deocamdată.
Dar ce te faci când palmele și picioarele te mănâncă îngrozitor și mintea-ți umblă numai la biznisuri și idei de afaceri? Cât mai reziști până să o iei razna pe câmpia self-employment-ului? Unde, adu-ți aminte, e al dracului de greu și unde pârliții fără o lețcaie în buzunar o pățesc imediat…
