Sloganul “România, mereu surprinzătoare” ar fi fost foarte potrivit nu pentru turismul autohton, ci pentru sistemul de stat de rahat din ţărişoara asta blestemată.
Experienţa colectivă a tuturor oropsiţilor din spaţiul carapto-danubiano-băsescian ne-a învăţat că urarea cea mai potrivită pentru o persoană la care ţinem este “să te ferească Dumnezeu de sistemul sanitar din România”. Unde variabila “sanitar” poate fi înlocuită cu orice. În cazul meu – cu termenul “judiciar”. Pe scurt: am aflat că eu, un pârlit de contribuabil care donează bani lunar justiţiei româneşti, sunt considerat un soi de breloc al sistemului ăstuia.
Am fost citat ca martor într-un proces penal care nu mă interesează absolut deloc, chiar dacă inculpaţii mi-au făcut viaţa, în mod indirect, un calvar. Dosarul se judecă la Focşani, unde DIICOT m-a mai târât o dată pentru declaraţii în acelaşi caz. Tocmai pentru că nu dau doi bani pe capacitatea justiţiei din România de a-şi îndeplini misiunea, nu m-am prezentat la primul termen. Dupa nici două săptămâni, zeloşii sistemului nu numai că m-au invitat a doua oară, ci au făcut-o cu un mandat de aducere. Adică un caraliu s-a deplasat până la adresa de domiciliu şi mi-a lăsat o ilustrată în uşă. Asta înseamnă că, dacă refuz să cheltuiesc bani, nervi şi timp ca să joc rolul de maimuţoi într-un proces care, repet, nu mă interesează, risc o amendă penală.
Prin urmare, pe împărţitorii de “dreptate” din Rumânica nu-i interesează cine şi de ce eşti, atâta vreme cât martor te numeşti. Pentru deplina ei satisfacere, Coana Iustitia cere sacrificii păduchilor de contributori, care nu se pot împotrivi nicicum.
Cer, cu umilinţă, sfaturi şi îndrumări în problema mea. M-ar interesa, cu precădere, răspunsurile la câteva întrebări:
1. Cine i-a făcut pe oamenii ăştia stăpâni peste viaţa şi economia existenţei mele?
2. Cine mă despăgubeşte pentru eforturile mele de a fi martor într-un proces care nu mă priveşte?
3. Care e pedeapsa pentru sfidarea… împroşcată a curţii?
Voi reveni cu amănunte şi alte întrebări după ce episodul mărturiei mele se va fi consumat.

